Profile altimetrice (4)

Acest episod prezintă unul dintre cele mai înalte dealuri din România, anume dealul Istrița din județele Prahova și Buzău. Pentru cei care au călătorit cu trenul pe relația Moldova acest deal este cu siguranță „dealul acela mare care apare pe stânga după ce trenul trece de Mizil”, de asemenea la orele de geografie când se prezintă termenul „piemont” acest deal este probabil exemplificarea naturală.

Din punctul de vedere al „dimensiunilor” acest deal se poate incadra într-un dreptunghi cu latura lungă de 20 de kilometri; singurul drum care îl escaladează în marginea vestică este așa numitul „drum al vinului” (DJ 102D); de acolo până la cealaltă margine a dreptunghiului (valea Buzăului) nu mai există nicio altă variantă de traversare practicabilă cu mijloace auto.

Dar am povestit destul, acum să examinăm profilul altimetric:
Continue reading →

Profile altimetrice (3)

În episodul precedent am menționat trecerea peste Carpați de pe valea Buzăului; în acest episod voi aborda acest subiect în detaliu.

Profil altimetric Buzau-Sighisoara

După cum se observă din profil această trecătoare are de la natură o pantă extrem de lină și o altitudine maximă în zona montană din defileul Buzăului de sub 700 de metri; drumul istoric era practicabil deci inclusiv iarna și permitea tranzitul unui volum uriaș de mărfuri din și către zona Dunării de Jos.
Continue reading →