Carpații nu reprezintă un lanț muntos cu vârfuri foarte înalte și niciodată în decursul istoriei nu au constituit vreo barieră sau vreo frontieră naturală. Trecătorile din Carpați nici nu suportă vreo comparație cu cele din America de Sud sau din Asia Centrală însă și aici se aplică regulile obligatorii de „eficiență” – acele câteva criterii care au transformat poteci istorice în drumuri comerciale medievale și apoi în drumurile naționale din zilele noastre.
Aceste așa-zise reguli sau criterii sunt aproape evidente: altitudine minimă și pantă minimă; primul criteriu impune perioada din an în care traseul poate fi folosit, al doilea induce gradul de dificultate al traseului. Dacă Vlad Țepeș a construit cetatea Poienari și a folosit cel puțin odată traseul de fugă în Transilvania peste coasta Făgărașului nu același lucru se poate spune despre călătorii „civili” ai acelor vremuri: ce utilitate poate avea un drum care e blocat complet de zăpadă din noiembrie până în iunie?
Continue reading →