Istoria drumurilor din România poate fi spusă începând cu epoca potecilor și a haiducilor; mare parte dintre drumurile pe care circulăm în zilele noastre au fost construite și modernizate pe locul fostelor poteci. Primii centimetri de asfalt au fost așternuți totuși pe la sfârșitul anilor ’30, războiul găsind România cu aproximativ 800km de șosele asfaltate cu o singură bandă pe sens. În acei ani benzile multiple și autostrăzile se „întâmplau” se pare doar în Germania nazistă.
În anul 1959 armata Statelor Unite prin corpul cartografilor reușește să pună planșă lângă planșă, hărți istorice și fotografii aeriene deopotrivă redactând cea mai complexă hartă a Europei disponibilă până în acel moment. Harta respectivă a fost între timp declasificată și a intrat în circuitul cercetării universitare fiind în același timp disponibilă oricui la adresa http://www.lib.utexas.edu/maps/ams/ . Unii vor considera această hartă drept „Harta Dușmanului”; trebuie însă să recunoaștem că „dușmanul” chiar știa destul de multe lucruri despre noi, inclusiv cum să ne redacteze numele localităților cu diacritice, semn al unei documentări minuțioase.