Homepage » Pledoarie » ROAD 2005

ROAD 2005

După 20 de luni de la lansarea publică a iniţiativei de realizare a hărţii vectoriale a României pentru PC şi GPS-urile Garmin la scara 1:100.000 cunoscută de toată lumea sub numele de Proiectul România Digitală, avem deosebita onoare să vă anunţăm disponibilitatea versiunii 2005 a Atlasului Digital al României, RO.A.D. 2005.

În efortul de a realiza aceasta harta ne-au ajutat toţi cei care sunt parteneri în Proiectul Romania Digitala. De altfel nu cred ca am fi avut o hartă la gradul de actualitate şi completitudine fără ajutorul acestora. În peisajul românesc al fiecăruia pentru el, o mână de entuziaşti din GIS şi din afara lui au ajutat într-un efort colaborativ fără precedent în domeniu la crearea a ceva mai bun pentru toată lumea.

Noi credem că această primă versiune va crea premisele democratizării accesului publicului larg la informaţia geospaţială de calitate în România. Ceea ce a pornit în Decembrie 2003 ca o mişcare de protest faţă de ignorarea geografică (printre multe altele!) a României de astăzi de către toţi marii producători de hărţi digitale de uz general din lume, a devenit astăzi realitate.
Oferta de hartă turistică în România este în creştere. Din păcate, majoritatea hărţilor sunt pe hârtie şi pe acele puţine hărţi pe care sunt trecute griduri şi sisteme de coordonate, navigarea se poate face de către o mână de oameni obişnuiţi să-şi măsoare unghiurile de deplasare cu busola şi distanţele cu pasul. Şi se mai zice despre hărţi un lucru: că o hartă nu-ţi foloseşte la nimic dacă nu ştii unde te afli pe ea!

Astăzi am evoluat. Avem GPS-uri care ne spun cu precizie de 3 m unde suntem pe suprafaţa Pământului. Grozav! Ştim că poziţia noastră este N45.98034 şi E26.299343. Şi ce dacă? Păi ştim unde ne aflăm! OK, este adevărat, dar fără o hartă pe fundal, fără un context, poziţionarea aceasta precisă este la fel de folositoare ca o hartă fără să ştim unde ne aflăm. Ajutorul, în caz de nevoie, ar putea să fie la 100 m distanţă şi noi am putea să o luăm în direcţia opusă!

Combinaţia de GPS + hartă digitală este însă imbatabilă, pentru că oferă şi poziţionare precisă şi harta de fundal! Dacă harta aceea poţi să o încarci în GPS, atunci ai o soluţie portabilă de navigare pe teren accidentat, departe (sau mai bine zis independent!) de convertoarele de 220V pentru notebook-ul din maşină. Pentru offroaderi şi nu numai pentru ei, este ultima soluţie în materie de navigaţie, culegere de date, orientare şi supravieţuire în sălbăticia naturii sau în jungla de asfalt.

Sperăm să vă placă şi să vă fie folositoare în activitatea de zi cu zi. Am făcut toate eforturile posibile ca să vă asiguram un produs de calitate şi putem să facem un produs şi mai bun pe baza feedback-ului de la Dvs.

Bogdan Condurăţeanu
Manager de Proiect – Proiectul România Digitală
Bucureşti – 05.10.2004