A fost o perioadă, când copil eram şi munţii îi cutreieram,
Perpedes sau pe bicicletă, eu doar cu ei să fiu.

De fiecare dată, în locul ce-ajungeam,
O intrebare clară, mereu eu îmi puneam:
Oare ce-o fi dincolo de pădure, de culme sau de deal?

Idei copilăreşti aveam de-atuncea,
O cale de-a vedea ce numai Dumnezeu credeam că ştie.

Dar iată că-ntr-o simplă zi de viaţă ostăşească,
Când descifrasem singur o hartă militară,
Puteam şi eu să văd acum,
Ce este dincolo de pădure, de culme sau de deal!

Întrebări chinuitoare au început din nou s-apară:
Cum şi cine poate să le facă?

A fost nevoie de studiu şi placere,
Ca totul să se-aştearnă în faţa mea de proaspăt absolvent.

Cu munca în campanii,
Pe Mare sau în Deltă,
Pe Munte sau pe Deal,
Cu tehnica în faţă,
Şi cu viziunea spaţială clară,
Puteam şi eu de-acuma,
Să fac ce alţii încercau.

Anii au trecut, vremurile s-au schimbat,
Şi iată că de-odată apare o ofertă
Unirea datelor culese în zilele trecute,
Să scoată România din pata albă în care se găsea.

Cu mintea mea de-acuma, în timp eu m-am întors,
Şi-am zis că posterităţii se merită să-i rămână,
Măcar o părticică din munca ce-am depus-o,
Cu gândul la clipa de-a cunoaşte,
Un alt copil ce acuma ar vrea să înţeleagă:
Ce este dincolo de pădure, de culme sau de deal.

1967 – 2006
Surprins mereu de lipsa apariţiei cuvântului “România” din baza de date a echipamentelor de tehnica de calcul, ajung întotdeauna la aceeaşi concluzie: “Iar nu am făcut nimic pentru a fi luaţi în seamă”. Oare trebuie să abordăm tot timpul această poziţie de a aştepta de la alţii ceea ce am putea şi noi să facem?
Până acum am constatat că ceea ce au făcut cei dinaintea noastră ne-a adus la situaţia în care ne aflăm. Întrebarea este: “Noi ce facem”? Le vom moşteni neputinţa, nepăsarea, ignoranţa, delăsarea?

Dacă în sfârşit avem ocazia de a avea acces la tehnologie modernă, cu posibilitatea de obţinere a informaţiilor din diverse domenii, oare nu putem oferi aceste date pentru binele nostru al tuturor?

Trăim într-o lume unde interesul propriu este primordial. “Eu” şi numai “eu” sunt cuvinte cheie. Atunci când ai nevoie de un lucru şi nu ai posibilitate de a-l obţine, parcă simti nevoia să ai un sprijin. Dacă te afli în situaţia în care eşti mai “norocos” decât alţii, oare n-ar fi bine să-i ajuti şi pe ceilalţi?

Am avut “şansa” să obţin informaţii geospaţiale din diferite surse de date. Vorbim aici doar de informaţii produse în scop personal.

Unele dintre ele au rezultat printr-un efort financiar, altele printr-un efort depus într-o perioadă în care poate mai normal ar fi fost “să merg la iarbă verde”.
A mai fost şi situaţia în care datele au fost obţinute relativ uşor, datorită faptului că mi-am impus un anumit regim de lucru. Nu mi-a fost deloc greu ca-n diverse deplasări prin ţară, să setez receptorul GPS să stocheze date în mod automat. Nu mi-a fost greu nici să marchez puncte în mod manual.

De ce toate acestea? Poate din dorinţa de a avea ceea ce alţii nu-mi puteau oferi. Cu trecerea timpului s-au strâns destule informatii care m-au ajutat în diverse scopuri practice. Acum observ că aceste date ar putea ajuta şi pe alţii.
M-am hotărât să particip cu tot ceea ce este produs de mine în scop personal la implementarea “Proiectului România Digitală”.

Poate ar fi fost mai bine să ţin cont de zilele în care traim. “Vezi-ţi de propriu interes!. Ai grijă numai de tine!”. Dar nu…!

M-am hotărât să ies din acest şablon. Spre bucuria mea observ că mai sunt şi alţii care au procedat la fel. Suntem deosebiţi…? Cel puţin suntem altfel!
Ce să fac cu toate datele? Să leţin doar pentru mine? Să obţin profit maxim? Poate!

Dar eu deja m-am hotărât! Le ofer… şi le ofer din tot sufletul!

Mereu îmi aduc aminte: “Ce bine ar fi fost ca acum 10 ani să fi avut astfel de date”. Acum mă simt ca şi cum aş primi aşa ceva!

Marian Ursache
Participant – Proiectul România Digitală