Pe 25 octombrie 1944, în luptele care s-au dus la Carei, a fost eliberat ultimul colţ de pământ românesc. 25 octombrie a devenit Ziua Armatei abia după scoaterea sovieticilor din ţară, în 1959.
“Desfăşurarea luptelor eliberatoare din zona Satu Mare-Carei. Analizând temeinic situaţia creată în urma luptelor desfăşurate, comandantul Armatei a 4-a a hotărât să-şi îndrepte cu prioritate efortul la stânga fâşiei de ofensivă, să elibereze oraşul Carei şi să participe cu o mare parte din forţe la eliberarea localităţii Satu Mare. Misiunea marilor unităţi române nu era uşoară întrucât forţele inamice, în valoare de până la 4 divizii, dispuneau de poziţii amenajate din timp, osatura acestora constituând-o punctele de sprijin şi nodurile de apărare organizate în special pe localităţi. În plus, terenul plat şi descoperit permitea trupelor hitleriste şi hortyste să folosească la maxim eficacitatea focului armamentului automat al tunurilor antitank şi aruncătoarelor.
Pentru eliberarea oraşului Carei în timp scurt şi cu pierderi minime, comandantul Armatei a 4-a a ordonat Corpului 6 armată să execute o manevră dublu învăluitoare cu forţele a 4 divizii, pentru a încercui şi nimici trupele duşmane din zona oraşului, Corpului 2 de armată, de la dreapta, revenindu-i misiunea de a învălui de la Sud, cu forţele Diviziei 11 Infanterie, rezistenţele inamicului din Satu Mare. Atacul a început din seara zilei de 24 octombrie şi, la căderea nopţii, militarii Diviziei 9 infanterie au pătruns în Carei unde au angajat lupte de stradă. Ostaşii români înaintau pe străzile slab luminate, prin curţi şi parcuri, toate încercările hitleriştilor şi hortyştilor de a le stăvili înaintarea, de a-şi evacua armamentul, muniţiile şi depozitele de alimente şi echipamente din oraş fiind zădărnicite. Odată cu ivirea zorilor zilei de 25 octombrie, oraşul Carei, ultima localitate mai importantă de la graniţa de Vest a ţării, îşi recăpătase liniştea, trăia cu intensitate bucuria eliberării. Casele erau împodobite cu steaguri româneşti şi cu covoare – îşi aminteşte fostul comandant al Regimentului 34 Infanterie. Peste tot auzeam strigătele: « Bine aţi venit fraţilor ! » ”
(România în anii celui de-al doilea război mondial, vol. 3, pag. 97-98)
“Armata Română a contribuit prin sânge şi lacrimi la reconstrucţia hotarului firesc al PATRIEI pe care a jurat s-o apere şi s-o păzească. O face din 1830, anul constituirii Armatei Române moderne, cu bravura şi abnegaţie, făcând faţă tuturor nedreptăţilor, lipsurilor şi deseori greşelilor celor din fruntea ţării şi asta fiindcă spiritul românismului nu moare niciodată.
Cuvintele comandantului Armatei a 4-a, generalul Gheorghe Avramescu, adresate militarilor din subordinea sa, consemnate în Ordinul de Zi nr. 104 din 25.10.1944, reliefează foarte elocvent cele menţionate mai sus : “La chemarea ţării pentru dezrobirea Ardealului rupt prin Dictatul de la Viena aţi răspuns cu însufleţire şi credinţă în izbânda poporului nostru, tineri şi bătrâni aţi pornit spre hotarele sfinte ale patriei şi cu piepturile voastre aţi făcut zăgaz neînfricat duşmanului care voia să ajungă la Carpaţi. Zdrobit de focul năpraznic al artileriei şi de necontenitele voastre atacuri, inamicul a fost izgonit din Ardealul scump, eliberând astfel ultima palmă de pământ sfânt al ţării. Prin ploi, prin noroaie şi drumuri desfundate, zi şi noapte aţi luptat cu un duşman dârz şi hotărât şi l-aţi învins. Azi, când avangărzile trec pe pământ străin (se trecuse la eliberarea Ungariei), pentru desăvârşirea înfrângerii definitive a duşmanului, gândul meu se îndreaptă către voi, cu dragoste şi admiraţie pentru faptele voastre de arme. Peste veacuri veţi fi slăviţi, voi ofiţeri şi ostaşi care aţi eliberat Ardealul. Pe cei care au căzut la datorie îi vor preamări urmaşii şi numele lor va fi scris în cartea de aur a neamului. Încrezători în destinele neamului şi luând pildă de la cei ce au pus patria mai presus decât viaţa, continuăm lupta strâns uniţi în jurul steagului…”.
În istoria poporului român, Ziua Armatei României reprezintă un prilej de cinstire solemnă a oştirii, “sprijinul cel dintâi şi cel din urmă al unui neam”, aşa cum o definea Simion Mehedinţi.
Această zi este, în acelaşi timp, un prilej de a ne arăta, încă o dată, respectul pentru memoria celor care au luptat de-a lungul secolelor pentru promovarea şi apărarea atributelor fundamentale ale naţiunii şi statului român.
Dar ziua armatei române este fixată la 25 octombrie de abia în anul următor retragerii armatei sovietice din România, prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959.”
http://octavianpaul.wordpress.com/2011/12/12/batalia-de-la-carei-25-octombrie-1944/
Monumentul Ostaşului Român de la Carei, opera sculptorului Vida Gheza. sursa gazetademaramures.ro
“Monumentul Ostașului Român. Amplasat în centrul municipiului,monumentul este opera sculptorului Vida Gheza și a arhitectului Anton Dâmboianu. Inaugurat în anul 1964, în prezența ministrului Forțelor Armate de atunci, Leontin Sălăjan. Complexul monumental este realizat din piatră albă și are dimensiuni impresionante: deschiderea frontală de 18 m, adâncimea de 5 m și înălțimea de 12 m. Acest însemn comemorativ se compune din cinci elemente cu semnificații simbolice: un cap de țăran, care inspiră demnitate și statornicie (simbolul răscoalelor țărănești), o poartă cu incrustații asemănătoare celor care împodobesc porțile maramureșene (“poarta jertfelor”), o femeie plantând o floare (simbolul reînnoirii), chipul unui ostaș care impresionează prin masivitatea și trăsăturile sale aspre și un obelisc asemănător turlelor bisericilor maramureșene (simbolul flăcării veșnice). Pe acest obelisc este înscris următorul text: “Glorie ostașilor armatei romăne, căzuți în luptele pentru eliberarea patriei”. Monumentul este înscris la poziția nr. 304, cod SM-III-m-A-05382, în “Lista monumentelor istorice”, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii si Cultelor nr. 2314/8 iulie 2004.”
http://ro.wikipedia.org/wiki/Carei#Monumentul_Osta.C8.99ului_Rom.C3.A2n