Homepage » Blog » Cei 150 ai Căpitanului Ignat

Cei 150 ai Căpitanului Ignat

“Then out spoke brave Horatius, the Captain of the Gate:
“To every man upon this earth, death cometh soon or late;
And how can man die better than facing fearful odds,
For the ashes of his fathers, and the temples of his Gods”

(Horatius, by Lord Thomas Babington Macaulay (1800-1859) )

Pe 19 August 2017 se împlinesc 100 de ani de la moartea capitanului Ignat şi a celor 150 de subordonaţi ai săi din Compania 1 Mitraliere. În acea zi ei au fost aceia care, apărând cu înverşunare cota 100, aşezându-şi camarazii morţi în picioare, în poziţie de tragere şi executând foc din poziţiile acestora, au ţinut în loc suficient timp elementele avansate ale Diviziei 115 Germană încât un contraatac românesc cu rezervele să-i arunce pe nemţi şi pe austro-ungari dincolo de poziţiile de unde plecaseră la atac.

“Sublocotenentul german care comanda operaţiunile din zonă era stupefiat:
-Ce oameni ! Dumnezeule! Tragem în ei de o zi întreagă şi nu se mişcă de pe poziţie!
Rezervele româneşti ajunse în zona Mărăşeşti aşteptau ordinul de luptă. Generalul Prezan îşi chemă curierul:
– Te duci la Ignat şi-i spui să se retragă! Ordin!
Curierul plecă. Ajunse în tranşeea românească.
-Nu trageţi fraţilor! Sunt Ofiţer român!
Tăcerea morţii era înstăpânită peste tot. Nici un răspuns.
Curierul şopti pentru sine după ce trecu pe lângă un grup de soldaţi inerţi: „ ăştia-s morţi!”. Un nod i se puse în gât şi începu să alerge prin tranşee:” Şi ăstia-s morţi! Toţi sunt morţi!”. Se repezi la Ignat; când îl atinse, ultima rafala de gloanţe se slobozi. Parcă spunea: „Pricepeţi! Nu puteţi trece pe aici”. Scurtei rafale nemţii i-au răspuns cu foc intens. Curierul adăpostindu-se din calea gloanţelor şi a exploziilor, înecându-se de plâns ajunse la Comandamentul de operaţiuni. Printre lacrimi raportă:
-Domnule general, toţi, toţi sunt morţi! Toţi!
-Bine, zise Prezan, dar acolo încă e luptă…Luă binoclu să privească. Cu ochiul liber se vedeau luminile exploziilor apoi zise aproape convins:
-Acolo e luptă încă…
-Nu, domnule general, acolo sunt 150 de oameni morţi.. asta sunt…! 150 de oameni morţi în câteva ceasuri… Morţi cu toţii! îi strigă curierul
Generalul era consternat.”
https://quadratus.wordpress.com/2010/01/09/ziua-cea-de-sange-uda/

«După bătălie, unităţile române care au alungat inamicul din zona pădurii Răzoare au găsit pe „căpitanul Grigore Ignat străpuns de gloanţe şi baionete, cu capul culcat pe mitralieră şi cu degetul pe trăgaci”. Toată compania era nimicită. Prin Înaltul Ordin de zi nr. 41, semnat de către regele Ferdinand şi de generalul de Corp de armată Constantin Prezan, se scria: „Căpitanul Ignat Grigore, din Regimentul 51/52 infanterie, a fost găsit mort în tranşee, cu mitraliera în braţe, înconjurat de oamenii săi şi mormane de cadavre inamice. A luptat ca un brav şi tot astfel a şi murit. Şi-a plătit prea scump viaţa, înconjurat de dragostea şi devotamentul subalternilor săi care, făcând cu piepturile lor zid de apărare în juru-i, i-au dat putinţa să-şi mânuiască mitraliera lui dragă până la cel din urmă cartuş. Acest sfârşit ostăşesc îi va cinsti pururea memoria şi-l aduc la cunoştinţa ostaşilor ţării drept pildă de înălţător avânt patriotic şi sublim sacrificiu al vieţii”» (Oltea RĂŞCANU GRAMATICU – BÂRLĂDENI ÎN RĂZBOIUL DE ÎNTREGIRE A NEAMULUI (1916-1919), Acta Musei Tutovensis IX-X, 2014, pag. 272)

null

Bustul căpitanului Ignat este primul de pe aleea din dreapta de la Mausoleul de la Mărăşeşti. Este o singură statuie de bronz pentru Ignat şi ai lui, pentru că ţara nu a avut niciodată atâta bronz cât să-şi slăvească toţi eroii care au căzut pentru ea. În ziua aceea în care soarta întregului front românesc a depins de ei, Ignat şi cu ai săi au ales nemurirea. Le vedem numele şi chipurile pe metopele monumentelor, numai că nu le mai spune Ion, David, Gheorghe, Grigore sau Petre, ci Jiu, Olt, Neajlov, Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Coşna, Cireşoaia sau Muncel. Nu este loc în ţara asta să nu fi fost sfinţit cu sângele lor, iar oasele lor stau temelie României de astăzi.